Revolta unui tanar roman care doreste o gustare de la MAI

Sunt un tânăr al acestei Românii. Anul acesta am avut drept de vot. M-am dus să votez. Şi în primul tur, şi în al doilea. În primul cineva s-a răstit la mine să votez si pentru referendum. Nu am înteles prea bine, dar mi-am propus să fiu un bun cetăţean, pentru că numai aşa putem să schimbăm România. Am votat, după ore întregi de stat la rând şi după umilinţă.
Ce puteam să îmi doresc? O ţară în care să pot să îmi iau o slujbă fără să fiu copilul nimănui important sau să dau mită, să am un computer, să merg şi eu la mare, să nu fiu hărţuit, să nu dau şpagă dacă mă opreşte Poliţia pe stradă cu maşina, să pot să îmi iau o maşină….să nu mai plătesc cărţile la faculta…….
Am votat şi în turul doi. Am fost conştiincios, informat, am urmărit programele electorale, am ales, puţin cu sufletul strâns, dar am luat o decizie……….am mers la vot…….când stăteam la rând (iar rând) unii vorbeau şi râdeau de mine că sunt prost, pentru că măcar un milion puteam să îmi iau, chiar dacă nu am tupeu să fotografiez votul. Cool, man…… DAR…….. eu am ales să aleg, nu ştiu dacă înţelegeţi asta…..nu ştiu dacă ne vedeţi, pe mine şi pe colegii mei……..care au ales să aleagă şi să îşi urmeze candidatul, simbolul, care le-a propus o soluţie, prima dată după mulţi ani în care nimeni nu a venit cu o soluţie.
Nu am comentat, erau prea mulţi să mă pot împotrivi. M-am gândit că mi s-a întâmplat mie atunci, să nimeresc între prea mulţi care pun ştampila pe viaţa noastră pentru că alţii câţiva au avut bani să le dea.
Am stat 2 ore la rând la secţia specială. Era aproape inchiderea când am putut vota. Pentru că eu sunt din provincie şi întotdeauna provincialii veniţi în Capitală sunt mai sfioşi, cel puţin în anul întâi de „faculta”. Am ajuns în cămin, la exit-poll-uri am văzut cum candidatul meu, cel care adusese soluţia pentru mine, nu ştiu pentru alţii, anunţa că împreună cu echipa, va începe treaba. Şi îşi felicita preşedintele.
Nu sunt un tip extrovertit. Nu am sărit în aer, nu am fluturat steaguri pe stradă. Am zâmbit un pic, în treacăt, fericit, că de mâine, noi, tinerii, avem un sprijin. Am adormit zâmbind.
A doua zi, m-am trezit curios, înainte de a pleca la cursuri. Ziua mi s-a părut deodată sumbră, camera de cămin – ca o celulă. Tocmai spunea un domn că a fost la Ministerul Administraţiei şi Internelor să ia o gustare şi aflasem că sondajele s-au păcălit, că realitatea e alta, că atâţia oameni au ieşit la vot ca să fie ciuruiţi.
Am plecat ameţit la facultate. Pe drum, o femeie bătrână plângea şi spunea că dă acatiste să se uite Dumnezeu la România, pentru că nu mai poate trăi, e disperată. Eu m-am gândit să o chem la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, să ia o gustare. O gustare pe zi o poate ajuta să supravieţuiască.
Mergeţi cu mine? Eu nu sunt un om curajos, dimpotrivă, sunt un laş. Dar simt uneori că, dacă se produce un atentat la viaţa mea, la libertatea şi demnitatea ţării mele, pot măcar să fac, să invit oamenii la o gustare.